ely's lifestyle

Iubire. Bucurie. Bun-vointa. Zambete. Dorinta. Implinire. Vise...Viata.

marți, 26 ianuarie 2010

Budinca de macaroane cu branza si stafide ca la mama acasa



Budinca imi aduce aminte intotdeauna de copilarie. Era desertul meu preferat si era o nebunie de arome si parfumuri in casa odata cu coacerea ei.
Reteta este extrem de simpla si se poate manca si calda dar mult mai buna este rece.
Un pachet de macaroane (incredibil, dar la chioscul de pe strada am gasit macaroane ca pe vremuri-sunt mult mai bune pentru astfel de budinca decat spaghetele), 25o g de branza de vaca (nu proaspata si nu foarte sarata), 5 oua, 2 pachete de zahar vanilat, coaja de la o lamaie, o ceasca de zahar, un varf sare , cateva stafide inmuiate intr-o canuta cu lapte, o ceasca de lapte dulce.
Macaroanele se fierb in apa cu sare conform instructiunilor de pe ambalaj.
Se amesteca intr-un bol ouale, branza sfaramitata cu mana, si toate celelalte ingrediente.
Dupa ce s-au fiert macaroanele, se scurg de apa, se pun intr-un vas termorezistent uns cu unt si se aseaza oarecum uniform.
Se toarna deasupra compozitia cu branza si se toarna deasupra ceasca cu lapte dulce.
Se pune la cuptor incins la 180 grade pentru 30-35 minute. Este gata cand macaroanele de deasupra sunt rumenite si usor aramii.
Este delicioasa!

Melci cu sos de unt si verdeata



Melcii in cochilie imi aduc aminte intotdeauna de Paris. Acolo am mancat pentru prima data intr-un restaurant mic dar cochet. E prima data cand cumpar melci gata pregatiti si congelati. Gata de pus in cuptor pentru 8-10 minute. Cu paine prajita si sampanie rece au fost mai mult decat deliciosi. Si pentru cateva clipe am retrait gusturile si amintirile din Paris de acum cativa ani.

duminică, 17 ianuarie 2010

Leapsa de la Bunny.

Thanks, Bunny (http://www.cegatesc.eu/). Ma voi gandi la Top 10 dorinte pentru 2010.
In curand...

So, ce-mi doresc pentru 2010:

1. Sanatate
...

2-10. Din pacate, toate dorintele mele sunt secrete. Hihihi! Sau cel putin asa le consider eu, nu atat secrete cat foarte personale. As putea sa scriu dorinta cu nr. 11, de a posta mai mult pe blog si implicit de a avea experiente si intamplari ce pot fi publicate.

marți, 12 ianuarie 2010

Vio


Tatiana...descoperita pe blog cu totul intamplator, sensibila si feminina, imi face onoarea de a-mi darui un minunat buchet de flori.
Multumesc, Tatiana!

Il ofer cu drag mai departe, Violetei, prietenei mele de suflet, aflata departe in Canada, dar care este aproape de mine in fiecare clipa a existentei mele.
Are o familie frumoasa si minunata si mi-e dor de ea in fiecare zi.
Te iubesc, Vio!

Pastrav somonat cu fennel








Am descoperit fennelul ca si leguma (!!!) si deci m-am dezlantuit in retete.
Ultima, un pastrav somonat umplut.
Se toaca solzi fennelul, bucati rosiile, lamaia decojita bucati, patrunjel tocat. Se adauga sare/piper.
Pestele se spala foarte, foarte bine, se cresteaza usor pe o parte, se sareaza usor, se pune in tava si se umple cu legumele de mai sus.
Se orneaza pestele deasupra si dedesubt cu fennel taiat bucati mari, rosii, lamaie, patrunjel, se stropeste cu ulei de masline (1-2 linguri), se adauga o cana de apa si se pune la cuptor incins la 200 grade pentru 20-25 minute.
Se serveste cu broccoli oparit (2-3 minute) si innabusit in unt.
Si vin rose!

Supa crema de fennel






Delicioasa si usor de preparat:
- un fennel (fenicul)
- 3 morcovi
- 3 catei de usturoi
- o lingura ulei masline
- sare, piper
- patrunjel

Se spala bine legumele, se taie in bucati de aprox 2 cm (morcovii, fennelul ), se curata usturoiul si se pun la fiert (apa sa depaseasca legumele cam cu 3 cm) cu sare pentru cca 20-25 de minute (se incearca sa fie fierte). Se paseaza legumele cu blenderul, se adauga cate putin din apa in care au fiert, se adauga piper, patrunjel tocat si o lingura de ulei de masline. Se orneaza in farfurie cu frunzele de la fennel spalate si uscate. Este delicioasa calda cat si rece. are gust usor de usturoi copt si este bogata in vitamine.

Un An Nou...un Nou Inceput








Noul an l-am inceput cu foarte multa dorinta de a realiza ceea ce n-am reusit sau nu a fost momentul pana acum. Am inceput cu bine atat in business cat si in proiecte personale. Daca in business am inceput cu un proiect nou care imi doresc si sper sa creasca si mai mult, in ceea ce priveste proiectele personale unul dintre ele este de a-mi realiza un Book pe computer cu toata garderoba mea. Si asta nu numai pentru a ma organiza mai bine dar si pentru a ma opri din a mai cumpara ceva nou pentru o perioada de timp, hihi!
Primele fotografii care au deschis acest Book le postez mai jos, nu sunt calitativ foarte bune dar este un inceput si sper sa ma mobilizez ca sa finalizez acest proiect.
Asadar, primele articole vestimentare din noul proiect sunt:
- rochia cu paiete pe care am purtat-o de revelion
- rochia roz prafuit din piele, Stefanel (cu o curea lata si pantofi cu toc se aranjeaza foarte bine
- rochia neagra stil Chanel (arata mai bine pe mine decat pe umeras
- cardiganul din mohair roz
- rochia business-casul cu maneci faldate
- pardesiul tricotat cu volanase (are si o rochie asortata gri ff chic)

Vor urma si altele in evidenta mea (!!!).

Ahh, si uitasem de sacoul paietat extrem de comod si disco.